Amenajeaza cu Ajusto.ro!
x

Cum alegi cel mai bun cuptor electric

Cuptorul este un electrocasnic care nu are cum să lipsească din bucătărie, iar cuptorul electric este simbolul unei bucătării moderne.

Dacă pentru montaj cuptor electric nu ai nici o problemă, pentru că poți conta pe specialiștii noștri,  adevărata ta problemă va fi alegerea unui cuptor cu care să prepari rețete sănătoase și pline de savoare pentru întreaga familie.

Cu toate că este mai ieftin și ai de ales dintre mai multe modele, în zilele noastre, cuptorul pe gaze scade în popularitate în detrimentul cuptorului electric, recomandat de temperatura uniformă în interiorul său, așa numita coacere 3D.

Cum alegi cel mai bun cuptor electric

Decizia de a schimba cuptorul vine odată cu schimbarea bucătăriei, ori într-o nouă locație, ori pentru o nouă funcționalitate și un nou design.

Încercând să luăm în discuție și detaliind toate caracteristicile unui cuptor electric, cu siguranță vom obține un ghid bun ce ne va ajuta să facem o alegere responsabilă, astfel încât să ne facă munca mai ușoară, să scadă timpul de coacere și să petrecem mai puțin timp cu întreținerea lui.

▪️ Ce model alegi?

Pentru o mai bună raționalizare a spațiului din bucătărie, cuptorul ar trebui să fie „încorporat” în mobilier. Un model „independent” va încărca spațiul bucătăriei, trebuind să fie montat separat și ocupând spațiu suplimentar, în defavoarea unui alt electrocasnic.

▪️ Ce mărime alegi?

În funcție de spațiul de care dispui va trebui să alegi și dimensiunea cuptorului.

El poate fi cuptorul standard, de 60 cm înălțime, cu un singur compartiment sau un cuptor incorporabil dublu, de 70 sau 90 cm înălțime. Acesta are o capacitate mai mare distribuită în două compartimente, care vor fi alimentate individual cu căldură, dar controlate din același panou de control. Modelele care au compartimentele inegale te pot ajuta să economisești energie în funcție de volumul produsului gătit.

Există și un cuptor electric care are cuptor cu microunde atașat, în partea superioară a cuptorului. Și în acest caz, controlul este făcut de la un singur panou.

Un cuptor bun are o capacitate de peste 60 l și mai multe rafturi, ideal 5-6, care să permită să gătești chiar și cu două tăvi odată, pentru economie de timp și energie.

▪️ Ce sistem de încălzire folosește cuptorul electric?

Ai de ales între modelele cu incălzire statică sau cu cele cu convecție.

Modelele statice necesită un buget mai redus, fiind prevăzute cu o zonă activă termic cu rol în iradierea căldurii în spațiul intern.

Pentru performanță și eficiență, modelele cu convecție beneficiază de un ventilator intern, pentru circulație aerului cald în interior și uniformizarea temperaturii, procesul de coacere fiind uniform și rapid.

▪️ Cum alegem panoul frontal al cuptorului

Panoul frontal al cuptorului asigură durabilitatea în timp, rezistența mecanică și eficiența energetică. Din acest punct de vedere cele din inox sunt cele recomandate ca cele mai performante, pe același nivel cu cele din <tablă emailată vopsită, a cărei culoare se poate asorta cu mobila sau cu pereții bucătăriei. Designul cel mai modern și la mare căutare este cel din sticlă, caracterizat prin eleganță, ușor de întreținut, dar mult mai vulnerabil la șocurile mecanice.

Geamul ușii cuptorului trebuie să permită o vedere clară în interiorul acestuia. Ușa cuptorului trebuie să fie ușoară, ușor de deschis și să stea deschisă în orice poziție fără a cădea sau a se trânti.

▪️Învelișul cu ceramică sau tablă emailată

Un interior din material calitativ poate asigura un gătit și o întreținere mai ușoară. Ceramica sau tabla emailată sunt materialele ideale pentru ca interiorul cuptorului să nu permită lipirea alimentelor în timpul gătitului, astfel împiedicându-se și apariția bacteriilor.

▪️ Panoul de comandă

Panoul de comandă nu înseamnă numai buton de pornit / oprit și fixarea temperaturii. În funcție de ceea ce vă doriți și de bugetul disponibil aveți posibilitatea de a alege un model cu panoul de comandă analogic, un model mai retro sau modele mai moderne cu panoul cu LCD sau chiar cu LED, de la care să alegeți și să programați diferitele funcții. Pentru cei ce nu se feresc de tehnologie puteți alege și cuptoare cu ecran bazat pe touchscreen.

▪️ Atenție la funcțiile oferite

În funcție de posibilitățile bugetare alege modelul cu cât mai multe funcții oferite. Gătitul la grill sau la abur sunt poate cele mai populare funcții, dar există și funcții de programare a începerii și finalizării coacerii, o sumă de funcții pentru preparatele de patiserie sau decongelarea rapidă.

▪️ Accesoriile incluse

Este important să dai atenție și accesoriilor incluse și cât de multe sunt. Tava universală adâncă, tava de copt, tava de sticlă, grilajele, termomentrul pentru carne sunt numai câteva accesorii care îți vor fi de mare folos.

▪️ Cuptor cu autocurățare sau fără

Folosirea cuptorului înseamnă și curățarea acestuia. Pentru cei ce vor să simplifice această operație, cuptorul poate veni obțional cu funcția de autocurățare.

Autorurățare catalitică, cel mai răspândit procedeu, acționează prin panourile catalitice din interiorul incintei ca un absorbant pentru grăsime și murdărie.

Autocurățarea prin piroliză este procedeul prin care murdăria se transformă și ulterior se descompune cu ajutorul temperaturilor înalte.

Aqua Clean este procedeul de autocurățare ce presupune curățarea cuptorului cu abur și este deosebit de eficient.

Eco Clean este procedeul folosit la cuptoarele căptușite cu un strat special de particule nanoceramice, ce preiau toată murdăria și ulterior o descompun.

▪️ Alege modelul cu consum energetic redus

Cuptoarele din clasa energetică A (A, A+, A++) sunt cele mai bune, pentru că au un consum de energie mai mic. Aparatele de clasă energetică A sau A+ pot avea un consum mai mic cu până la 40% faţă de cele de clasă C sau D.

Nu achiziţionaţi aparate depăşite tehnologic, de clase energetice inferioare, pentru că la raportul preţ/ calitate existent, diferenţa de preţ între unul de clasă A şi unul de clasă C se amortizează în primul an de funcţionare.

▪️ Siguranța la utilizare

Indiferent de funcții și accesorii, dotările avute pentru siguranța la utilizare sunt foarte importante.

Termostatul de siguranță întrerupe alimentarea cu energie electrică atunci când cuptorul se supraîncălzește.

Rafturile sau brațele telescopice și iluminatul intern permit o utilizare mai facilă oferind confort și siguranță la utilizare. Rafturile trebuie să aibă un sistem de blocare de siguranță, asigurând stabilitate și alunecare mai lină. Becul de iluminare trebuie să se poată înlocui ușor.

Temperatura elementelor exterioare este foarte important să rămână reci. Panoul frontal, butoanele și mânerul nu trebuie să se încălzească odată cu cuptorul, acestea trebuind să păstreze o temperatură normală pentru a evita accidentele nedorite.

▪️ Prețul și garanția cuptorului electric

Prețul va fi cu siguranță influențat de calitatea produsului, materialele utilizate, mărimea și capacitatea cuptorului, numărul de funcții și de dotări, dar și de brandul acestuia. Modelele performante, cu multe funcții și accesorii incluse, suficient de mari și cu multe brațe telescopice pentru tăvi se găsesc la prețuri de peste 2000 lei, în timp ce modele bune, însă nu la fel de mari și la fel de performante pot fi găsite între 1500 și 2000 lei.

Garanția este în general de 24 de luni, dar sunt magazine care oferă garanție suplimentară ca promoție sau contra cost. Ambele variante merită luate în calcul.

Cele mai citite articole


Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/mesterio/ajustoblog.ro/wp-content/themes/Ajusto Blog/single.php on line 141

Ti-a placut articolul?

Comentarii

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!