Amenajeaza cu Ajusto.ro!
x

Cum să așez pe perete tablourile și fotografiile înrămate

Când este vorba de amenajări interioare sau chiar de o reamenajare a locuinței, o problemă apare atunci când este vorba de montare tablou sau fotografie înrămată, pe de o parte pentru că nu avem curajul să le poziționăm în designul casei, iar pe de altă parte este vorba despre găurirea efectivă a pereților, mai ales când sunt de rezistență. Pentru un serviciu profesionist, de calitate, este de preferat să folosim personalul de la firmele de servicii, care datorită pregătirii, experienței și tehnologiei folosite execută lucrări garantate.

Este nevoie de tablouri și de fotografii înrămate așezate pe perete?

Răspunsul nu poate fi decât afirmativ, chiar dacă realitatea observată ne contrazice mai mereu. O cameră cu pereții goi, oricât de bine mobilată ar fi, pare neterminată și rece, fără personalitate proprie. Tablourile sau fotografiile înrămate sunt cele mai accesibile obiecte decorative la care putem apela, varietatea motivelor și temelor pe care ni le oferă acestea fiind ușor de adaptat fiecărei locuințe și fiecărei personalități. Accesoriile decorative din încăperi oferă un aer intim și cald locuinței, iar tablourile sau fotografiile înrămate n-ar trebui să lipsească din nicio casă.

Decorațiunile pentru pereți pot schimba aspectul locuinței, transformând un spațiu mohorât într-un loc primitor și vesel. Tablouri cu imagini interesante, fotografiile înrămate ori diferite ornamente făcute manual sunt doar câteva dintre decorațiunile care îți pot înveseli casa.

Cum așezi tablourile

Așezarea tablourilor este o problemă complexă și deosebit de vastă.

Ceea ce nu trebuie să uităm este faptul că pictura capătă viață și este pusă în valoare în primul rând de lumină, deci trebuie să fim atenți la surse și dozaje. Atât la alegerea tablourilor și a ramelor, și în expunerea lor trebuie evitate excesele de orice fel. Scopul final al decorării cu tablouri nu este acela de a epata și de a crea un bazar de impresii și sentimente, ci acela de a delecta și deconecta privirea.

Pe de altă parte secretul așezării tablourilor și a fotografiilor înrămate trebuie să țină seama de simetrie sau echilibru optic, această așezare dând impresia de ordine. Locuințele clasice, simetric decorate și organizate, nu crează surprize, în ele totul fiind previzibil, pe înțelesul nostru, ceea ce ne face să le catalogăm ca fiind frumoase. Astăzi, pentru că designul clasic nu mai funcționează în oricare casă, trebuie să găsim doar simetria potrivită nouă. Când ai un singur tablou, și eventual acesta este mare, îl pui în centrul zonei de interes și problema este rezolvată. În cazul mai multor tablouri sau rame trebuie găsită poziționarea acestora în simetrie.

Dacă nu vrei să-ți găurești pereții, cea mai comodă soluție este să cumperi console speciale pentru tablouri. Înainte de a le așeza pe perete, calculează distanța dintre ele în funcție de tipul lucrărilor pe care le ai și de dimensiunile acestora. Simetria va fi dată de poziționarea rafturilor, de alinierea lor în raport cu celelalte piese de mobilier din cameră. Avantajul este că îți poți reorganiza și schimba ușor lucrările în funcție de preferințe. Poți face un grupaj similar și pe mobilă, cum ar fi cea din zona tv sau pe o comodă.

Alegerea tipului de lucrare, grafică alb-negru, colorată, acuarelă, tempera, acrilice, tehnici combinate, pictură în ulei, fotografie sau tapiserie, pentru diferitele camere ale locuinței se face sub semnul consonanței cu obiectele de mobilier, urmărind armonizarea cromatică și de stil sau de complementaritate. Astfel, pictura recuperează prin cromatică luminozitatea, dând un sentiment de aerisire rigidităților coloristice sau de formă creat de mobilierul prea greoi și masiv.

Fiecare tablou trebuie poziționat în funcție de caracteristicile lui. Tabloul de dimensiuni mici și cu desen fin, grafică, gravură sau fotografie, trebuie așezat sub înălțimea medie a câmpului nostru vizual, circa 150 cm. Tabloul de dimensiuni mari, cu o expresivitate puternică, trebuie privit de la distanță, deci amplasat într-un spațiu deschis, mediana orizontală a acestuia se va găsi la nivelul ochilor sau puțin deasupra. Tabloul de dimensiuni mijlocii are efectul scontat doar dacă este la înălțimea câmpului nostru vizual, cam 160 cm.

Alte sfaturi practice pentru decorarea camerei cu tablouri sau fotografii înrămate

  • Dacă suntem obligați să expunem tablouri de diferite mărimi, este de preferat să evităm aranjamentele simetrice care subliniază sentimentul de static al încăperii și să optam pentru suite ascendente organizate ținându-se cont de anumite coordonate orizontale și verticale. Ochiul omenesc este mai sensibil la împărțirea orizontală și de aceea se recomandă respectarea unei astfel de axe. Dacă pe perete este aplicat un tapet cu imprimeuri stridente, tabloul are nevoie de un passe-partout lat, pentru ca accentul să cadă pe tablou.
  • Pentru imagini mici cu același format te poți juca cu simetrii perfecte. Vei poziționa totul ca pe o tablă pătrată sau dreptunghiulară și dacă nu ai un număr suficient de rame care să se potrivească, o poți lăsa incompletă, ochiul percepând totul ca fiind unitar.
  • Un șir de tablouri care nu au aceeași mărime sau orientare nu se vor alinia după poziția ramei de sus sau de jos, ele se vor alinia la nivelul centrelor de greutate ale tablourilor.
  • Tablouri așezate pe două rânduri, cu dimensiuni și direcții de orientare diferite, se pot alinia cu baza rândului de sus și respectiv marginea de sus a rândului de jos liniei ce desparte cele două rânduri.
  • Dacă ramele sunt închise cu sticlă de protecție, pe cât posibil este de preferat să nu poziționăm tablourile pe peretele pe care ar străluci din cauza luminii din cameră ce intră pe fereastră.
  • Seara, la amenajarea luminilor artificiale, urmăriți ca strălucirea în sticla ramelor să fie minimă.
  • Este preferabil să căutați ca toate ramele să fie la fel, adică să nu amestecați rame ce sunt acoperite cu sticlă printre cele fără.
  • Pe hol, decorarea peretelui cu tablouri se face în general în linie paralelă cu podeaua. Dacă ramele sunt mici se pot așeza și pe două linii, nu mai mult, pentru a nu încărca prea mult.
  • Pe o scară interioară, tablourile se pot așeza în linie paralelă cu panta scării sau dacă unii pereți devin suficienți de înalți se mai pot pune rame deasupra, pe o linie doi, eventual trei.
  • În living, deasupra canapelei se poate așeza o linie de rame mari, chiar dacă sunt orientate diferit sau se pot așeza pe o suprafață mai mare, dacă canapeaua nu este prea înaltă și peretele o permite. În acest caz centru va fi ocupat de piesele cu greutate, celelalte distribuite în jur, închizând o suprafață pătrată sau dreptunghiulară. Pot fi folosite și rame goale în astfel de situații, designul rezultat fiind de foarte mare efect.
  • În dormitor, dacă locul o permite se poate poziționa un tablou mare sau o linie de două sau trei ce să prezinte o oarecare simetrie. Peretele pe care s-a poziționat comoda mai poate permite tablouri, și aceste într-o așezare simetrică față de mobilier.
  • Dormitorul copilului este preferabil să fie decorat cu personaje îndrăgite din povești sau filme. De dormitorul adolescentului este bine să se ocupe singur, posterele fiind de bază. Ramele nu prea au ce căuta în dormitoarele copiilor.
  • Dacă ai un colț liber, îl poți evidenția prin acoperirea în mod simetric, cu rame identice pe cei doi pereți.
  • Persoanele pasionate de muzică, teatru sau filme, pot înrăma posterele unor actori, trupe, afișe, albume sau producții cinematografice celebre pentru a-și personaliza și individualiza căminul.
  • Tablourile multi-canvas reprezentând o singură imagine imprimată și îmbinată într-un set de câte 2, 3, 4, 5 sau chiar mai multe tablouri, dau o impresie vizuală unică, deosebită și cu un design modern. Un tablou multi-canvas este frecvent folosit pentru spațiile largi, living-uri în special, mai rar în dormitoare, rezultând decorațiuni originale pentru interioare avangardiste.
  • Tablourile multi-canvas pot fi personalizate cu fotografiile proprii a proprietarului, fiind folosite ca o alternativă mult mai ieftină pentru operele de artă originale.

Indiferent cum alegi să decorezi pereți, nu uita că tabloul este imaginea personalității tale. Cu cât mai multe tablouri cu atât mai puțini pereți goi și triști.

Dacă nu ai încredere că vei face o treabă bună, pentru orice montare tablou pe perete, apelează la specialiști noștri care nu fac asta pentru prima dată, au experiență și garantează pentru lucrarea efectuată, dând și sfaturi bune acolo unde este nevoie.

Cele mai citite articole


Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/mesterio/ajustoblog.ro/wp-content/themes/Ajusto Blog/single.php on line 140

Ti-a placut articolul?

Comentarii

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!