Amenajeaza cu Ajusto.ro!
x

Cum să dai viață grădinii tale pe timp de iarnă

Nu ne putem permite să lăsăm iarna să ne transforme grădina într-un loc mohorât, golaș și dezolant doar pentru că afară este o atmosferă înghețată, plină de zăpadă și tristă. Ne-am obișnuit ca aceasta să fie oaza noastră de relaxare care să ne încânte doar când o privim și nu o putem lăsa așa.

Specialiștii noștri în servicii sunt nu numai capabili dar au și experiență în lucrări de amenajare grădină, lucrările lor putând da viață grădinii chiar și iarna, printr-o pregătire și o amenajare pe măsură.

Iarna poate fi un bun prilej pentru a pune la lucru imaginația și a da grădinii un aspect nou, primitor și cald, chiar vesel. Sunt câteva trucuri care te vor ajuta să dai viață grădinii tale pe timpul iernii:

Luminează anumite zone din grădină

O modalitate simplă și la îndemână este luminarea unei zone din grădină, un brad sau un arbust. În acest fel nu numai că atragi atenția în zona respectivă, dar lumina reflectată de zăpada depusă va fi răspândită în toată grădina.

Prinde în copacii din grădină felinare cu lumânări sau așează felinare de-a lungul aleilor.

Folosește decorațiuni în spiritul sărbătorilor de iarnă

În grădină se pot adăuga lucruri aparent inutile care să creeze împreună un ornament cu un efect deosebit. O jardinieră sau un ghiveci în care ai aranjat tot felul de materiale vegetale precum crengi de brad, frunze și crăci uscate, conuri, nuci și ghinde, puse într-o poziție vizibilă și prietenoasă, pot încălzi atmosfera. Se pot fixa și câteva globuri în culori aprinse sau alte ornamente pe care nu le mai folosești pentru împodobirea bradului.

Antichitățile conferă aspectul unei galerii de artă

Pentru că piticii de grădină au devenit prea banali, caută prin magazinele de antichități, fake-uri sau nu, obiecte de decor din fier forjat sau tablă, precum stropitori, o roabă sau chiar o bicicletă, pe care să le transformi în diferite suporturi.

Recipientele viu colorate

Anumite plante care pot fi crescute în ghivece, afară, unde se vor ține în recipiente mari, vopsite în culori vii, obținându-se astfel o pată de culoare pe fondul alb al zăpezii. În plus, ghivecele colorate se potrivesc în orice sezon.

Înveselește atmosfera cu figurine și statui de iarnă

Atmosfera grădinii se poate anima iarna cu ajutorul figurinelor și al statuilor. Se vor alege figurine amuzante, în culori de contrast și în spiritul iernii, care să sugereze veselie și bună dispoziție.

Pereții cu plante

Există plante lemnoase cățărătoare rezistente la capriciile iernii, care prinse pe un anumit perete sau gard, vor da un aspect minunat tot anul.

Arhitectura grădinii

Arhitectura grădinii provine din statui, garduri, porți, bolte, bănci, pietre decorative, copaci, arbuști. Zăpada depusă iarna pe aceste obiecte crează forme interesante. Este de preferat să lași zăpada să se depună în locurile unde nu umbli, contribuind astfel la un design deosebit al grădinii.

Un copac matur, cu o coroană bogată, are un rol decorativ chiar și în timpul iernii, ramurile lui golașe, întinse în toate părțile și încărcate de zăpadă pot juca un rol decorativ pe verticală.

Gardul viu, tuns într-o anumită forma geometrică, se va acoperi cu zăpadă și va avea un rol decorativ pe orizontală, chiar dacă frunzele au căzut demult.

În designul grădinii de iarnă poți folosi rămășițele toamnei care a trecut, precum tufele de Hydrangeas care au inflorescențe mari care rămân bine prinse de tulpini chiar și după ofilire. Nu tăia aceste flori, deoarece forma lor globulară este perfectă pentru designul de iarna, florile de zăpadă arată ca niște bulgări suspendați pe tulpini subțiri.

Coniferele sunt verzi iarna

Un brad în grădină cu siguranță va adăuga mult la designul grădinii, dându-i viață, nu numai în timpul sărbătorilor de iarnă.

Chiparosul albastru este un conifer care adaugă nuanțe de albastru care vor transforma grădina într-o adevărată feerie de iarna.

Molidul de Colorado “Lucky Strike” este o vedetă a unei grădini de iarnă, bogăția culorilor dată de acele sale veșnic verzi și de cromatica vie a conurilor îl recomandă pentru decorarea grădinii.

Ienupărul târâtor poate acoperi porțiuni dezgolite din grădină, creând un covor verde și în acest anotimp.

Arbuștii decorativi de iarnă

Cornus mas sau Erica carnea sunt arbuști decorativi de iarnă, plante potrivite pentru decorul grădinii și în acest anotimp. Chiar dacă unii pot fi lipsiți de frunze, acești arbști înfloresc iarna și fac fructe, precum Dracila – Berberis vulgaris. Florile delicate cum sunt cele de Helleborus sunt rezistente la îngheț și adaugă o pată de culoare în grădină, iar fructele lor hrănesc păsările.

Iarba ornamentală

Alte plante frumoase iarna sunt ierburile ornamentale, precum Festuca scoparia care rezistă foarte bine la frig, au un aspect diafan, delicat și extrem de atractiv. Mari, crescute sub forma de cascadă, ierburile ornamentale au un aspect deosebit de atractiv sub stratul de zăpadă.

Ornează masa de sărbătoare

Masa din grădină, de pe terasă sau din foișor nu ar trebui să fie goală, chiar dacă în lunile de iarnă nu prea se mai petrece timp în jurul ei. O puternică pată de culoare o poate reprezenta amenajarea acesteia cu ornamente de sărbătoare, în culorile Crăciunului, alb, roșu și verde. Crenguțe de brad, crenguțe cu fructe uscate și lumânări în vaze adânci și transparente vor crea un ornament de poveste, care te va bucura îndemnându-te să aprinzi lumânările în serile cu vreme mai blândă.

Cele mai citite articole

Ti-a placut articolul?

Comentarii

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!