Amenajeaza cu Ajusto.ro!
x

Cum să menții aerul curat în casă

Aerul dintr-o casă este de la două până la cinci ori mai poluat decât aerul de-afară, după cum susțin statisticile agențiilor de protecția mediului. Asta înseamnă că lipsa calității aerului dintr-o locuință poate pune în pericol sănătatea familiei ce locuiește acolo, iar pentru aceasta este foarte important să ții casa curată și bine ventilată.

Cu cât păstrăm mai multă curățenie în casă cu atât avem șansa de a trăi într-o atmosferă mai curată. Curățenia făcută periodic, în funcție de condițiile în care se găsește și este folosită locuința, ne poate scăpa de afecțiuni produse de aerul din casă, în principal afecțiuni respiratorii.

O curățenie profesională, făcută prin servicii de curățenie, cum este cea pe care o efectuează specialiștii care dețin o tehnologie de ultimă oră, dublată de o îndelungată experiență în domeniu, poate să ne scape de numeroasele probleme create de poluanții din aerul locuinței, care ne pot afecta viața de zi cu zi.

Cum este aerul din interiorul casei tale

Întotdeauna considerăm că acasă la noi suntem în siguranță, protejați de majoritatea factorilor nocivi, dar această idee nu este susținută în realitate. În funcție de particularitățile fiecărei locuințe, calitatea aerului poate lăsa mult de dorit, mai ales unde ne confruntăm cu un nivel ridicat de poluare cu praf, în special în orașe. Praful pătrunde cu ușurință în interior, mai ales în timpul aerisirii casei. Pe lângă acesta, calitatea aerului respirat în interiorul casei mai este afectată și de nivelul umidității, fumul, părul animalelor de companie sau substanțele toxice eliberate de produsele de uz casnic.

Cum să menții un aer curat și sănătos în locuință

Praful și aerul închis sunt doi factori principali care favorizează dezvoltarea alergiilor, a afecțiunilor respiratorii și a celor pulmonare. Pentru a sta departe de aceste probleme sau pur și simplu pentru a elimina orice fel de disconfort, menține curățenia și un aer mereu proaspăt în locuință.

▪️ Folosește plantele ornamentale pentru purificarea aerului din locuință. Printre cele mai recomandate plante de apartament sunt palmierul bambus, crinul păcii, ficusul, filodendronul, feriga, crizantema, aloe vera, dracena, voalul miresei, spatiphyllium, anthuriumul și crassula. Fiecare dintre aceste plante are o frumusețe aparte, dar și proprietăți remarcabile în purificarea aerului, așa că le poți folosi în toate camerele din locuința ta.

▪️ Păstrează un nivel de umiditate optim pentru a nu favoriza dezvoltarea mucegaiului și a bacteriilor. Nivelul optim de umiditate este de 40% – 60% și se poate atinge folosind un dezumidificator sau un umidificator, funcție de particularitățile aerului din locuință.

▪️Setează o temperatură optimă și constantă în interior, pentru a avea o atmosferă confortabilă, dar mai ales un aer sănătos. În timpul iernii este recomandată o temperatură de 20 – 22⁰C. Noaptea poți reduce temperatura cu câteva grade. Dacă în casă este mai cald, organismul va suferi un șoc termic atunci când va întâlni frigul de afară, iar șansele să răcești sunt mari. De asemenea, dacă temperatura din interior scade sub 20⁰C apare disconfortul fizic și există riscul apariției gripei sau răcelii.

▪️ Folosește purificatorul de aer special conceput pentru a purifica și filtrează aerul din locuință, eliminând praful, alergenii, polenul, fragmentele de păr al animalelor de companie, cât și a compușilor organici volatili și a particulelor de monoxid de carbon, fiind probabil cel mai sigur și simplu mod de curățare a aerului din casă. Unele aparate de aer condiționat, din generația mai nouă, au inclus și aparat de purificarea aerului.

▪️ Instalează detectorul de monoxid de carbon pentru a sta liniștit. Simptomele intoxicației cu monoxid sunt asemănătoare gripei, însă dacă mai mulți membri ai familiei, inclusiv animalele de companie manifestă aceleași tulburări, este posibil să ai probleme în casă cu emanațiile de monoxid.

▪️ Aerisește locuința zilnic, cu fereastra complet deschisă, indiferent de temperatura de afară, timp de 10 – 15 minute, în fiecare cameră, atât dimineața, cât și seara. Este suficient pentru a atenua acumularea de substanţe nocive din locuinţă.

▪️ Folosește produse de curățenie din ingrediente naturale pentru a evita apariția de emanații toxice în urma folosirii, așa numiții compuși organici volatili.

▪️ Evită fumatul în casă, dar și utilizarea de deodorante sau de odorizante spray. În magazinele naturiste se găsesc uleiuri esențiale din aproape orice plantă, soluții excelente pentru purificarea aerului și odorizarea camerelor.

▪️ Aprindeți numai lumânări din ceară de albine, care purifică atmosfera din cameră, ajutând la eliminarea particulelor de praf, a mirosurilor neplăcute, a sporilor de mucegai şi a altor alergeni.

▪️ Evită pe cât posibil să depășești holul de intrare încălțat de afară, talpa încălţărilor purtate pe stradă poartă o grămadă de elemente nocive, de la ciuperci şi bacterii, la pesticide şi fecale. Acestea pot fi răspândinte în locuinţă dacă nu renunţi la pantofi în momentul în care intri în casă.

▪️ Repară scurgerile, pentru că umiditatea ridicată, ploaia, pot aduce în interior umezeală, igrasie, mucegai, toate fiind periculoase pentru sistemul respirator și care pot cauza astm. Verifică acoperișul, pivnița și instalațiile o data pe an și repară orice scurgere.

▪️ Curăță filtrele și sitele de aerisire periodic, deoarece acolo se depun insecte și în plus, particulele din atmosfera încarcă filtrele, iar astfel aerul nu mai poate circula.

▪️ Nu usca hainele în cameră, deoarece apa evaporată duce la creșterea umidității și astfel poate apare mucegaiul.

▪️ Folosește vopseluri cu nivel redus de COV, adică compuși organici volatili, care pot emana diverse gaze o perioadă lungă de timp după aplicare, precum formaldehida și acetaldehida.

▪️ Curăță aparatul de aer condiționat care poate reține mucegai sau acarieni. Dacă este multă umezeală în casă aparatul de aer condiționat poate fi folosit pentru reducerea acesteia.

Ține departe acarienii, ținând umezeala între limitele admise, ștergând periodic praful, eliminând pe cât posibil covoarele, folosind o lenjerie de pat specială, rezistentă la acarieni, și care trebuie spălată în apă foarte fierbinte.

Cele mai citite articole


Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/mesterio/ajustoblog.ro/wp-content/themes/Ajusto Blog/single.php on line 141

Ti-a placut articolul?

Comentarii

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!